SEMNEAZĂ pentru URGENTAREA lucrărilor la sensul giratoriu Brăilei - E85

USR Vrancea a creat această petiție pe 13/06/2023

Politică

De doi ani de zile, intrarea în orașul Focșani, de la sensul giratoriu din intersecția Brăilei cu DN 2 – E85, a devenit un adevărat calvar pentru șoferii vrânceni.

Reducerea carosabilului de la două benzi pe sens la una singură, în zona specificată, a creat cele mai mari ambuteiaje care nu s-au produs în trecut, suficient să devină brusc una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat miile de șoferi navetiști sau aflați în tranzit de la începutul anului și până în prezent. Această problemă a fost cauzată, cu siguranță, de erorile de proiectare și lipsa de viziune administrativă coroborată cu ignoranța constructorilor, care au și abandonat lucrările, de mai bine de jumătate de an, cauzând proprietarilor de mașini numeroase pagube materiale și pe care, evident, nu le decontează nimeni.

Care a fost ”Sfatul” primarului, pentru cei care vin din zonele periferice? Că ar fi bine să aleagă bicicleta, asta în ciuda lipsei unei piste speciale care să facă legăturile necesare cu municipiul, având în vedere pericolul extraordinar de mare cauzat și de traficul greu.

În acest sens, USR solicită Primăriei schimbarea DE URGENȚĂ a soluției tehnice inițiale, astfel încât să se remedieze erorile de proiectare și să se asigure un acces facil în oraș, la fel ca în orașele europene, astfel încât să se evite formarea ambuteiajelor, în special la orele de vârf.

Orice amânare înseamnă, de fapt, aglomerație, nervi, timp și bani pierduți pentru cetățeni.

Susțineți USR în demersurile sale de urgentare a lucrărilor de la sensul giratoriu din intersecția Brăilei cu DN 2 – E85?

 

Merităm un oraș modernizat pe măsura așteptărilor unui cetățean european!

 

Semnează și tu petiția!

Sustine petitia!

Pentru a afla mai multe despre gestionarea datelor dumneavoastră personale și pentru a vă exercita drepturile, vă rugăm să consultați Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Uniunea Salvați România, disponibilă aici Notă de informare.