SIGURANȚA bistrițenilor PRIORITATEA tuturor!

USR Bistrița a creat această petiție adresată Tuturor autorităților locale responsabile pentru Siguranța Publică din Bistrița . pe 11/05/2023

Securitate

Social

Ținând cont de cazurile de agresiune, recent înregistrate în Municipiul Bistrița, a căror victime au fost mai mulți bistrițeni printre care un bătrân și doi tineri nevinovați, care au fost agresați cu brutalitate în spațiul public, atragem atenția tuturor autorităților locale asupra faptului că trebuie să ne setăm ca prioritate zero tratarea problemei siguranței urbane și prevenirea violenței interpersonale și a criminalității din Municipiul Bistrița.

Este mai mult decât evident faptul că pentru mulți dintre decidenții locali și județeni problema siguranței nu este foarte sus pe agenda lor, ținând cont în special de puținele reacții și tăcerea conducătorilor de instituții publice, responsabile într-o mai mică sau mai mare măsură pentru siguranța cetățenilor.

Facem un apel pentru conștientizarea faptului că prevenția criminalității nu este doar în responsabilitatea legiuitorilor și al organelor abilitate de aplicare a legii, ci este și a aleșilor locali, ai administrației publice locale, al poliției locale, al societății civile, dar și al comunității urbane. Este nevoie ca toți să conlucrăm la proiectarea, dezvoltarea și amenajarea spațiului public în așa fel încât oportunitatea pentru infracțiuni și delincvențe să fie limitată cât mai devreme.

Astfel, vă solicităm să luați următoarele măsuri:

1. Îmbunătățirea de urgență a iluminatului public în special în zonele parcurilor și a spațiilor de joacă pentru copii. Sporirea vizibilității.

2. Intensificarea activității de patrulare a poliției cu legitimare și control preventiv în special pe timp de noapte și în special pentru zonele parcurilor și a spațiilor de recreere și de joacă pentru copii.

3. Îmbunătățirea sistemului de intervenţie şi reducerea timpului de răspuns la sesizările făcute de bistrițeni către Poliția Locală.

4. Îmbunătățirea sistemelor de supraveghere video din tot orașul dar în special pentru zonele parcurilor și a spațiilor de recreere și de joacă pentru copii și a intersecțiilor mari.

5. Sporirea implicării și a controalelor prin Direcția de Asistență Socială și Poliția Locală, pentru rezolvarea problemelor sociale în zonele de risc din cartierele de blocuri sociale din Bistrița și Viișoara, care sunt principalele surse de cetățeni care ajung să comită contravenții și infracțiuni.

6. Prevenirea și combaterea cu adevărat a fenomenului cerșetoriei și desfășurarea de anchete sociale în cazul fiecărui cerșetor indentificat.

7. Inițierea de campanii informare și conştientizare în școli cu privire la pericole și la măsurile de autoprotecție.

8. Sporirea prezenței patrulelor comune formate din polițiști ai Inspectoratului Județean de Poliție și Poliției Locale în zona cluburilor de noapte în special pe perioada sfârșitul de săptămână.

9. Elaborarea de acte normative de interes local care să stabilească măsuri clare și de impact pentru sancționarea abaterilor de la respectarea liniștii publice.

10. Elaborarea unei strategii de prevenire a criminalității la nivelul Municipiului Bistrița, la care să participe toate instituțiile responsabile dar și cetățenii municipiului Bistrița.

Haideți să le atragem atenția autorităților și să le setăm Siguranța Bistrițenilor ca prioritate zero pe agenda lor.

Semnează şi tu petiţia!

Semnează

Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Uniunea Salvați România este disponibilă aici Notă de informare . Pentru a afla mai multe despre gestionarea datelor dumneavoastră personale și pentru a vă exercita drepturile, vă rugăm să o consultați.